Diamantul Orlov – Perla din trezoreria Rusiei

Diamantele fabuloase atrag povesti fabuloase. Asa se intampla si in cazul diamantului Orlov (sau Orloff), despre care s-au scris zeci de povesti si legende, unele dintre ele “demascand” lacomia oamenilor pentru bogatii. Superstiosii cauta explicatii pentru numeroase intamplari ciudate si blesteme abatute asupra acelora pe care i-a dominat lacomia si care au incercat cu orice pret sa puna mana pe bogatii.

In aceasta categorie se inscrie si diamantul Orlov, cel mai pretios diamant din istoria Rusiei, o bijuterie cu o poveste de-a dreptul uimitoare.

Diamantul Orlov

Diamantul Orlov

Piatra pretioasa de o claritate exceptionala si cu nuante galben-verzui, ar fi fost descoperită in regiunea Gloconda din India in 1750. Spun ar fi fost, pentru ca date exacte despre descoperirea sa nu exista, fapt ce a dat prilejul supertitiosilor sa creeze povesti in jurul lui Orlov. Diamantul, ce era montat in ochii zeului hindul al creatiei, Brahma, a fost furat de catre un mercenar francez, convertit la Hinduism. Mercenarul intrase in templu, cu scopul bine determinat de a fura. Nimic nu a fost intamplator in intentia sa, deoarece templul lui Brahma, adapostea una dintre cele mai mari statui din lume si totodata, cele mai mari diamante montate pana atunci intr-un templu.

Mercenarul a furat diamantul si s-a refugiat in sudul Indiei. In acelasi an, cuprins de frica de a nu fi descoperit si de dorinta de a se imbogati, vinde diamantul unui capitan de marina englez din Chennai (Madras). N-a apucat insa sa se bucure prea mult de bani, blestemul zeului abatandu-se asupra sa, si murind din cauza unei boli incurabile.

Diamantul de 190 de carate a ajuns apoi in Europa, unde a s-a perindat prin mainile bogatilor iranieni. Mai apoi a fost cumparat de catre un negustor armean ce l-a expus in Antwerpen (Belgia). Prezent la acea expozitie, printul rus Grigori Grigorievici Orlov a fost fermecat de frumusetea bijuteriei si a cumparat-o pentru a i-o darui in 1776 printesei Catherina cea Mare, in speranta ca va reintra in gratiile ei si ca va ajunge tar. Fusese ofiter de escorta al contelui german von Schverin, omul din umbra al Imperiului Tarist si amantul reginei Rusiei. Impreuna cu alti ofiteri, organizase un complot, in 1772, prin care sa-l dea jos pe Tarul Petru al III-lea. Norocul insa nu i-a suras, iar diamantul si-a abatut blestemul si asupra sa.

Desi daduse o suma de 1 milion de guldeni olandezi (apoximativ 500.000 de dolari) nu a reusit sa intre din nou in gratiile reginei, ce nu a fost numit tar, asa cum se astepta, ci general, iar la scurt timp tarina il izgoneste de la curte.

A fost din nou un semn clar ca cei ce doresc sa obtina vreun folos din urma acestei bijuterii, nu se vor putea bucura de el.

In cele din urma Catherina cea Mare a comandat montarea diamantului Orlov in sceptrul regal, unde se afla si acum montat. Fatetarea lui s-a facut in stilul rotund brilliant si a durat aproape un an, pana in 1776. De atunci, toti tarii Rusiei au purtat cu ei, sceptrul cu pretiosul diamant.

Diamantul Orlov montat in sceptrul regal rusesc

Diamantul Orlov montat in sceptrul regal rusesc

Din anul 1967, sceptrul in care este montat diamantul se afla la Moscova, in tezaurul de la Kremlin, fiind cea mai pretioasa piatra aflata in patrimonial statului rus, si totodata una dintre cele mai scumpe din lume, cu o valoare estimative de circa 18 milioane de dolari.

Blestemul diamantului Hope

Dintotdeauna pietrelor pretioase le-au fost atribuite puteri vindecatoare sau magice, ori au fost asociate cu anumite aspecte ale vietii spirituale. Asta deoarece oamenilor din evul mediu, le era imposibil sa-si explice fenomene naturale, spirituale sau cotidiene. Din acest motiv s-au creat superstitii care dateaza de mii de ani. In zilele noastre, spunem ca orice forma de superstitie este o incercare de a a te eluda de responsabilitati.

Oamenii au vazut mereu in pietrele pretioase obiecte ale superstitiilor. Forma, culoarea sau important ce le era oferita si mai ales faptul ca nu erau accesibile tuturor, ii face ape oameni sa creada ca ele au puteri divine. Este astfel de inteles de ce, mii de ani, nobilii si nu numai, s-au folosit de pietre pretioase ca amulet sau talismane.

Astazi va voi spune povestea celui mai valoros diamant din lume, dar sic el mai controversat – diamantul albastru sau HOPE. Aceasta bijuterie atat de ravnita in toata lumea, a dat mereu motive superstiosilor sa o considere blestemata, avand in vedere tragediile care s-au abatut asupra posesorilor  pietrei albastre.

Diamantul HOPE la Muzeul din Washington DC

Diamantul HOPE la Muzeul din Washington DC

De valoarea sa nu s-au putut bucura proprietarii, superstiosii considerand ca este un diamant “de neatins” si care pedepseste “lacomia”.

Diamantul Hope a fost descoperit in 1642 de catre bijutierul francez Jean Baptiste Tavernier, in mina Golconda din India. Era putin atipic pentru un diamant Hope,  fiind mult mai lat fata de cum ne este noua prezentat de doua secole incoace. Francezul a cumparat piatra pretioasa pentru o suma modica, aducand-o pe Batranul Continent, Europa.  Bijuteria le-a luat rapid ochii nobililor europeni, ajungand sa fie cumparata chiar de catre Casa Regala Franceza, in anul 1668. Nu se stie cat a castigat acesta in urma tranzactiei facute, dar se vorbeste de sume fabuloase, de ordinal zecilor de milioane de dolari (daca ar fi sa cuantificam in bani actuali). Tavernier nu s-a oprit insa aici, pornind in noi expeditii in India, pentru a gasi si alte diamante albastre. Coincidenta sau nu, lacomia i-a adus si moartea, el fiind atacat si omorat de o haita de caini, chiar in apropiere de zona unde gasise valoroasa bijuterie.

Exista numeroase variante despre descoperirea diamantului HOPE. Una dintre ele este sustinuta de superstiosii care cred ca defaptpiatra nu a fost gasita intr-o mina, ci ca defapt ar fi fost gasita pentru prima oara de un preot intr-un temple al zeitei hinduse Sita, zeita bogatiei, o zeitate cunoscuta pentru spiritual sau razbunator. Diamantul a mai fost numit si “Ochiul lui Sita”, deoarece se spune ca ar fi tinut loc de ochi in acel templu de unde a fost furat. Se spune ca dupa acel moment, preotul  si-ar fi destainuit fapta, adanc cuprins de remuscari. Pentru fapta sa a fost pedepsit si inchis intr-o celula cu 100 de serpi.

Dupa cum vedem, se fac multe presupuneri legate de momentul ce precede intrarea lui in posesia Casei Regale Franceze. Ce este clar insa, este faptul ca, fie si luand in calcul marje marjele mari de eroare ale “povestilor”, diamantul Hope chiar a adus cu sine mai multa suferinta decat viata buna celor care l-au putut avea. Este probabil singurul despre care nu poti spune cu sigurata ca esti norocos ca-l ai. Dar sa continuam din momentul in care el a ajuns in proprietatea francezilor.

Istoria purtarii diamantului Hope la Casa Regala este de asemenea foarte controversata, blestemul pietrei fiind asociat cu unele momente esentiale din istoria Frantei. Mai intai, primul purtator, Ludovic al XIV-lea, a  fost dezaprobat si blestemat de francezi din cauza saraciei in care-i adusese, desi monarhia cheltuia sume colosale pentru bunul plac. Apoi, bijuteria a revenit succesorului sau, Ludovic al XVI si Mariei Antoaneta, ambii condamnati la moarte prin ghilotinare, in 1793. Tot in acea perioada, diamantul, purtat uneori si de amanta regelui Ludovic al XVI-lea, i-a adus si acesteia un sfarsit infiorator. Refuzand sa depuna marturie impotriva regelui, Lamballe a fost data multimii, care a abuzat-o si omorat-o. Apoi, i-a fost taiat capul si expus public, oamenii fiind indemnati sa cinsteasca pentru caderea monarhiei.

O lunga perioada dupa condamnarea la moarte a regelui francez, nu s-a mai mai auzit nimic despre diamantul albastru si nici nu s-a mai vazut vreunul, pana cand el a fost observat unul asemanator la gatul reginei Spaniei, Mariei Louisa. Superstiile se respecta si in acest caz, regina fiind exilata si murind mai apoi de cancer la san. Inainte de a muri, ea i-a dat diamantul unui bijutier olandez, pentru a-I face o noua setare. Insa aura de lacomie din jurul pietrei albastre a cuprins si familia lui Wilhellm Falls. Bijuteria a fost furata de catre fiul sau si vanduta casei Regale Engleze. Dupa ce a vandut diamantul, fiul bijutierului s-a sinucis, cuprins de remuscari.

Abia la inceputul secolului al XIX-lea bijuteria albastra a primit numele de HOPE, pe care-l poarta pana astazi.  Numele provine de la unul dintre proprietarii celebrii, bancherul Henry Philip Hope, care o cumparase pentru a i-o darui fiului sau. Deloc legenda este faptul ca, coincidenta sau nu, la o zi dupa ce l-a primit a fost impuscat la o partida de vanatoare si i-a fost amputat un picior. Povestea spune ca in doar cativa ani, el a ajuns falit, fiind nevoit sa “scape” de diamant.

De-a lungul timpului, numeroase persoane cu functii au intrat in posesia diamantului. O intamplare nefericita, care este cat se poate de reala, este cea in care sultanul Hamid Abdul al II-lea, care a domnit peste 33 de ani in Imperiul Otoman, a fost dat jos de pe tron la doar jumatate de an dupa ce a cumparat diamantul Hope, in urma unei revolte a populatiei.

Ulteorior, diamantul a ajuns la bijutierul celebru Pierre Cartier, care l-a vandut la randul sau miliardarului Edward Beal McLean, in anul 1912. Ghinioanele s-au tinut lant de familia americanului, murindu-i mama, apoi cei doi fii, unul intr-un accident rutier, altul sinucigandu-se.

Sotia miliardarului Mc Lean purtand diamantul HOPE

Sotia miliardarului Mc Lean purtand diamantul HOPE

In cele din urma, avocatul familiei a vandut bijuterie altui miliardar, care a donat-o in final Muzeului Smithsonian din Washington, in 1958. Piatra se afla si acum in acest loc, stand la loc sigur de toti proprietarii atinsi de blestemul ei.

Numeroase persoane importante au pus mana de-a lungul timpului pe piatra blestemata, fiind atrasi definitiv de aspectul, valoare si statutul pe care ti-l dadea. Clar este ca in spatele ghinionului adus, nu poate fi intotdeauna numai o superstitie. Dovada este faptul ca el nu a mai fost “dorit” de altcineva, cel putin nu in mod oficial, dup ace a ajuns la muzeul din Washington DC.