Super-puteri ale diamantelor

Posted on 8 May 2015 by Daniel Ene

Orice femeie ai intreba ce-si doreste macar odata in viata, iti va raspunde cu siguranta ca, printre altele, si-ar dori un inel cu diamante. De cealalta parte, orice barbat stilat va pune pe lista sa de cumparaturi un inel cu diamante. Fie ca il daruieste, fie ca il primeste, el va considera ca face o investitie: in bunul-gust, in arta, sau pur si simplu intr-o pasiune. Dar de ce considera oamenii diamantele atat de importante?

Pe langa statutul pe care ti-l ofera, pasiunea pe care ti-o satisface, ochii pe care ti-i incanta, diamantul mai au un mare avantaj: are superputeri. Nu o spun numai eu, o spun specialisti in domeniu, ce studiaza caracteristicile si avantajele pe care le ofera aceste pietre pretioase celor care le detin.

Poate nu stiati, sau poate ca nici nu v-ati gandit, dar diamantele chiar au puteri. Desi usor interpretative, ele exista. De-a lungul timpului s-au atribuit numeroase interpretari sociale superputerilor pe care le au diamantele. Despre ele vom vorbi astazi. Sa le luam pe rand.

Confera incredere

Doar este piatra perfectiunii, nu? Diamantul iti da incredere in propriile forte. Asta te va ajuta sa-ti clarifici gandurile si sa ai o minte limpede. Cu alte cuvinte fiecare diamant pe care il porti, are caracteristi particulare, speciale, insa aceasta este una principala.

Transoforma starile negative in pozitive

Diamantele au aceasta caracteristica extraordinara de transforma energiile negative in pozitive. Tot acest proces sporeste concentrarea si da tuturor trairilor o nuanta mult mai puternica. De asemenea, canalizarea de energii te va impinge la meditatie, Vei deveni mai integru, mai puternic, mai intelept. Pentru a beneficia de toate aceste caracteristici, iti recomandam diamantele cu safir. Nuantele sale bleu-marin iti vor da o mai mare putere de introspectie.

Diamantele confera integritate, intelepciune, putere de decizie

Intensifica relatiile

Diamantul este un puternic simbol al dragostei. Inca din antichitate el era oferit ca simbol al dragostei, sperantei si increderii. Reprezinta un bun liant relational si ajuta la durabilitatea mariajelor si a relatiilor. Nu degeaba, inelele de logodna sunt de cele mai multe ori inele cu diamant. Pentru a da o valoare si mai mare dragostei voastre, cel mai indicat ar fi un inel cu rubin: piatra dragostei intense.

Diamantul solidifica relatiile

Imbunatateste sanatatea fizica si mentala

Se spune ca orice piatra pretioasa are efecte unice asupra sanatatii fizice. Diamantul ajuta la diminuarea afectiunilor articulare si musculare si este benefic pentru aparatul auditiv si respirator. Sporeste sanatatea fizica si mentala prin energizare, proprietatile sale de refacere ale organismului fiind adesea exploatate, chiar si de catre producatorii de medicamente.

Aduce noroc, prestigiu si prosperitate

Diamantul este piatra pretioasa a oamenilor de success. El imbunatateste parteneriatele, confera success purtatorului si ii aduce noroc. Mai poate fi denumit si piatra succesului.

Exista astfel numeroase motive pentru care atat femeile cat si barbatii isi doresc diamante. In afara de aspectul bijuteriei si statutul pe care ti-l confera, va puteti gandi serios, atunci cand faceti o asemenea achizitie, ce aduce cu adevarat in plus in viata voastra.

Diamantul Orlov – Perla din trezoreria Rusiei

Posted on 6 May 2015 by Daniel Ene

Diamantele fabuloase atrag povesti fabuloase. Asa se intampla si in cazul diamantului Orlov (sau Orloff), despre care s-au scris zeci de povesti si legende, unele dintre ele “demascand” lacomia oamenilor pentru bogatii. Superstiosii cauta explicatii pentru numeroase intamplari ciudate si blesteme abatute asupra acelora pe care i-a dominat lacomia si care au incercat cu orice pret sa puna mana pe bogatii.

In aceasta categorie se inscrie si diamantul Orlov, cel mai pretios diamant din istoria Rusiei, o bijuterie cu o poveste de-a dreptul uimitoare.

Diamantul Orlov

Piatra pretioasa de o claritate exceptionala si cu nuante galben-verzui, ar fi fost descoperită in regiunea Gloconda din India in 1750. Spun ar fi fost, pentru ca date exacte despre descoperirea sa nu exista, fapt ce a dat prilejul supertitiosilor sa creeze povesti in jurul lui Orlov. Diamantul, ce era montat in ochii zeului hindul al creatiei, Brahma, a fost furat de catre un mercenar francez, convertit la Hinduism. Mercenarul intrase in templu, cu scopul bine determinat de a fura. Nimic nu a fost intamplator in intentia sa, deoarece templul lui Brahma, adapostea una dintre cele mai mari statui din lume si totodata, cele mai mari diamante montate pana atunci intr-un templu.

Mercenarul a furat diamantul si s-a refugiat in sudul Indiei. In acelasi an, cuprins de frica de a nu fi descoperit si de dorinta de a se imbogati, vinde diamantul unui capitan de marina englez din Chennai (Madras). N-a apucat insa sa se bucure prea mult de bani, blestemul zeului abatandu-se asupra sa, si murind din cauza unei boli incurabile.

Diamantul de 190 de carate a ajuns apoi in Europa, unde a s-a perindat prin mainile bogatilor iranieni. Mai apoi a fost cumparat de catre un negustor armean ce l-a expus in Antwerpen (Belgia). Prezent la acea expozitie, printul rus Grigori Grigorievici Orlov a fost fermecat de frumusetea bijuteriei si a cumparat-o pentru a i-o darui in 1776 printesei Catherina cea Mare, in speranta ca va reintra in gratiile ei si ca va ajunge tar. Fusese ofiter de escorta al contelui german von Schverin, omul din umbra al Imperiului Tarist si amantul reginei Rusiei. Impreuna cu alti ofiteri, organizase un complot, in 1772, prin care sa-l dea jos pe Tarul Petru al III-lea. Norocul insa nu i-a suras, iar diamantul si-a abatut blestemul si asupra sa.

Desi daduse o suma de 1 milion de guldeni olandezi (apoximativ 500.000 de dolari) nu a reusit sa intre din nou in gratiile reginei, ce nu a fost numit tar, asa cum se astepta, ci general, iar la scurt timp tarina il izgoneste de la curte.

A fost din nou un semn clar ca cei ce doresc sa obtina vreun folos din urma acestei bijuterii, nu se vor putea bucura de el.

In cele din urma Catherina cea Mare a comandat montarea diamantului Orlov in sceptrul regal, unde se afla si acum montat. Fatetarea lui s-a facut in stilul rotund brilliant si a durat aproape un an, pana in 1776. De atunci, toti tarii Rusiei au purtat cu ei, sceptrul cu pretiosul diamant.

Diamantul Orlov montat in sceptrul regal rusesc

Din anul 1967, sceptrul in care este montat diamantul se afla la Moscova, in tezaurul de la Kremlin, fiind cea mai pretioasa piatra aflata in patrimonial statului rus, si totodata una dintre cele mai scumpe din lume, cu o valoare estimative de circa 18 milioane de dolari.

Istoria marilor diamante VI – Ciudatul dar magnificul diamant Excelsior

Posted on 24 April 2015 by Daniel Ene

Excelsior reprezinta al doilea cel mai mare diamante din lume dupa Cullinan. De asemenea, se evidentiaza prin forma sa bruta total ciudata pentru un astfel de mineral. Greutatea sa imensa (in carate), forma si nuantele de alb-albastru i-au adus celebritatea in aceasta lume exclusivista a diamantelor.

Interesant e ca acest diamante imens nu s-ar fi gasit, daca mina in care a fost descoperit nu s-ar fi redeschis. Mina Jagerfonstein din Africa de Sud era una dintre minele mici din Africa de Sud, fiind mereu eclipsata de mina Kimberly, mult mai mare si mai “roditoare”. Primul diamant mai mare gasit in Jagerfonstein a fost descoperit in 1870, chiar in anul in care mina “sarbatorea centenarul”. Diamantul gasit in 1870 a fost vandut sefului Statului Orange din Africa de Sud pentru a acoperi datoriile si a reinvesti in exploatare. Aceasta decizie de a reinvesti banii a fost una extrem de inspirata, Jager devenind treptat un loc din ce in ce mai cunoscut la nivel mondial. Desi pana in 1870 nu fusesera prea mari perioade de prosperitate, micuta mina din Africa de Sud a fost sursa a doua dintre cele mai mari diamante din lume.

Vom vorbi insa numai despre unul dintre ele in acest articol, anume diamantul Excelsior. Faimoasa piatra a fost gasita in 1983, atunci cand un african a luat un diamant imens, carand cu lopata pietrisul din mina. Diamantul a fost urcat intr-un camion cu pietris si gasit apoi de soferul utilajului. Fara sa stie cat de importanta era descoperirea sa, acesta l-a dat sefului minei, primind in schimb 500 de lire sterline si un cal de rasa.

Managerul minei avea insa sa-si dea seama ca la Jagerfostein a fost descoperit cel mai mare diamant pe care lumea il vazuse vreodata. Avea o nuanta alb-albastra, forma ciudata (plat pe una dintre parti si ascutit pe cealalta), dar mai ales o greutate in carate ce depasea orice descoperire in domeniu – 995,2 carate.

Diamantul Exxcelsior asa cum a fost el gasit, in stare bruta

Numele de Excelsior a fost pus chiar de catre seful minei, traducandu-se prin “diamantul inalt”. Acum termenul este folosit si pentru a defini standardele inalte.

Primul cel mai mare diamant din lume

Diamantul Excelsior montat intr-o bratara celebra

Excelsior a fost cel mai mare diamant din lume pana la descoperirea pietrei Cullinan in 1905, ce avea 3016 carate. Din cauza faptului ca n-a trecut prin maini sau case regale, identitatea diamantului “inalt” n-a fost atat de cunoscuta de catre “ochiul public”, asa cum de exemplu s-a intamplat in cazul pietrei indiene Koh-i-Noor sau a marelui Cullinan, bijuteria cea mai de pret a Casei Regale Britanice. La 5 ani dupa marea descoperire facuta, zona miniera Jager a fost cumparata si inglobata intr-un consortiu Londonez, cum de altfel se intampla si acum (marile exploatari de diamante se fac de catre firme din Regatul Unit). Un alt motiv din cauza caruia a fost umbrita importanta diamantului Excelsior a fost renumele pe care l-a castigat diamantul gasit in aceeasi mina in 1870. Acesta a fost daruit la cea de-a 75 incoronare din istoria Olandei, drept cadou pentru regina Victoria.

Cu toate acestea insa, Excelsior si-a mentinut renumele de al doilea cel mai mare diamante descoperit vreodata. Astfel, exact ca si in cazul lui Cullinan, Excelsior a fost taiate in mai multe bucati si au fost denumite cu cifre romane.

In 1903, Excelsior a fost taiat in 21 de alte briliante. Cel mai interesant este faptul ca in urma taierii, piatra a pierdut aproximativ 60% din greutate. Aceasta tactica a fost folosita deoarece nu existau posibili cumparatori pentru un diamant atat de mare, fiind considerat “prea superior” pentru orice posibil comparator.

Bucati de diamant Excelsior, denumite cu cifre romane

Diamantele rezultate au fost denumite dupa cum spuneam cu cifre romane (I,II,III-X). In urma taierii, piesele au ajuns sa cantareasca in total 376 de carate. Piesele rezultate au fost vandute separate, unele ajungand la Tiffany&Tiffany, cel mai mare retailer american de bijuterii, altele la compania exploatatoare De Beers din Luxemburg.

Cu o transparenta formidabila (D) si o claritate uimitoare, Excelsior a fost vandut in 1996 catre miliardarul Robert Mouard, contra sumei de 2,64 milioane de dolari. Ganditi-va cat vor mai costa si celelalte fragmente din Excelsior.

Istoria marilor diamante V – Diamantul Negru – imperfect dar perfect

Posted on 21 April 201521 April 2015 by Daniel Ene

Diamantul negru reprezinta un tip de dimant aparte, greu de gasit, caracterizat prin opacitatea sa si aspectul misterios. Diamantul negru este policristalin si nu permite patrunderea luminii. Tocmai acest aspect distinct il face aparte printre celelalte diamante, conferindu-i-se o valoare ridicata desi punctele de expertiza nu au nicio legatura cu cei 4C cu care ne-am obisnuit. Despre aceste caracteristici extrem de interesante ale bijuteriilor negre, dar si despre cel mai mare diamant din categorie voi scrie acum, intr-un text ce va putea fi cu usurinta incadrat la capitolul „curiozitati despre diamante”.

Se presupune ca diamantele negre au aparut ca urmare a caderii meteoritilor pe suprafata terestra, fiind chiar fragmente de roci. Asta deoarece ele nu se gasesc in minele de exploatare obisnuite. Singurele diamante negre gasite pana acum au fost descoperite in Brazilia si Republica Central Africana, in urma unor sapaturi arheologice. De asemenea, pana in secolul al XX-lea, ele nici nu au primit valori estimative, doar intrebuintari, deoarece erau foarte greu de taiat si nu beneficiau de caracteristici precum claritatea sau transparenta. Diamantele negre erau initial folosite in industrie, spre exemplu in realizarea varfului de burghiu sau a altor unelte din zona de constructii. Apoi, specialistii s-au gandit ca pot profita de aspectul impresionant al unor astfel de pietre, dandu-le indicii valorii in functie de taietura. Nu este deloc intamplatoare aceasta decizie. Taietura unui diamant negru este extrem de greu de realizat. Interesul pentru astfel de pietre pretioase a crescut vertiginos, asa ca exista deja o industrie deja nisata pe astfel de bijuterii.

Diamantele negre mai au o caracteristica aparte: sunt poroase, adica au in componenta lor gaze, astfel ca e imposibil sa consideram ca exista gaze la adancimi mai mari de 150-200 de kilometri. Acesta este un indiciu clar in sprijinul ideii ca provin din alta parte decat din mine de exploatare. Interesant este ca desi nu se stie cand si mai ales locul unde se gasesc ele cu siguranta, cercetatorii in domeniu estimeaza existenta lor de aproape 3 milioane de ani.

Diamantul negru in stare bruta – prezinta pori si are continut de hidrogen

Conspiratia se imbina si mai mult cu stiinta cand intervine cel de-al treilea factor ce face unicat diamantul negru: componenta in interiorul sau a hidrogenului. Astfel, ele provin dintr-un mediu bogat in hidrogen, precum ar putea fi spatiul interstelar.

Profesorul si cercetatorul american Stephen Haggerty de la Universitatea Miami sustine ca cel mai probabil provenienta lor in Brazilia si Republica Central Africana se datoreaza perioadei de acum 200 de milioane de ani, cand Africa si America de Sud erau lipite, iar cele doua tari, vecine. El mai sustine ca aparitia diamantelor negre se datoreaza exploziei unei stea supernova, in afara sistemului solar, acum peste 3 miliarde de ani.

Continentul Pangeea, acolo unde Africa si America de Sud erau unite

Interstelar sau nu, vechi sau foarte vechi, diamantul negru a fost relativ recent considerat valoros. Taierea si montarea lui sunt extrem de anevoioase, necesitand timp indelungat. Desi nu sunt mai pretioase chiar la fel de pretuite precum diamantele normale, cele negre sunt din ce in ce mai cautate. Oricare nitre noi si-ar dori sa aiba in posesie o astfel de bijuterie, nu?

Cel mai vechi diamant negru cunoscut dateaza din 1750, poarta numele de Black Orlov si i-a apartinut printesei ruse Nadia Orlov.

Cel mai mare diamant negru gasit vreodata este diamantul „Spiritul lui Grisogono”, descoperit in Africa Centrala si denumit asa dupa bijutierul elvetian ce l-a fatetat. Diamantul avea o greutate de 312 carate si o parte din el a fost montat pe un inel cu alte 700 de diamante obisnuite, ce totalizau 37 de carate. Apoi, inelul a fost vandut unui client caruia nu i-a fost dezvaluita identitatea si care ar fi dat pe inel aproximativ 1 milion de dolari.

The Spirit of Grisogono – cel mai mare diamant negru gasit vreodata

Alte bijuterii negre celebre au fost diamantul de Amsterdam, descoperit in 1980 si vandut la licitatie cu aproximativ 400.000 de dolari. Ulterior, diamantul negru a fost folosit si pentru decorarea mai multor masini de lux, dar chiar si smatphone-uri personalizate.

Dupa cum spuneam, pe cat de misterios este aspectul, pe atat de misterios este si locul unde se gaseste sau cine il comercializeaza. Cu toate acestea, bijuterii cu diamant negru pot fi usor observate si profund apreciate pe mainile vedetelor de pe covorul rosu sau chiar de la casele regale. Asta pentru ca nu numai pretul, ci si aspectul conteaza.

Istoria marilor diamante III – Koh-i-Noor – cel mai celebru diamant al Indiei

Posted on 15 April 201521 April 2015 by Daniel Ene

Continuam periplul nostru prin istoria diamantelor celebre cu o alta “piesa” de colectie, diamantul Koh-i-Noor. Se spune ca este diamantul cel mai cunoscut care a fost gasit vreodata in India. Acest fapt a fost treptat confirmat de importanta deosebita ce i s-a atribuit, dar si de povestile celor in a caror proprietate s-a aflat. Ne referim aici la reprezentanti ai caselor regale (asa cum era obiceiul cu orice bijuterie de valoare inestimabila). Vietile tumultoase ale acestora, dar si intamplarile mai mult sau mai putin stranii prin care au trecut, i-au facut pe cunoscatori sa incadreze diamantul Koh-i-Noor in categoria celor mai ravnite bijuterii blestemate, alaturi de diamantul Hope. In cultura populara a vremii, se spunea ca cine va “pune mana” pe diamante va stapani lumea. Urmeaza sa vedem daca ipoteza de mai sus s-a si confirmat.

Diamantul original Kooh-i-Noor

Interesant este faptul ca Koh-i-Noor nu a fost niciodata vandut, ci a ajuns la proprietarii lui in urma unor jafuri sau crime. Daca nu va spune nimic numele diamantului in limba romana, trebuie sa stici ca denumirea vine din persana si inseamna “munte de lumina”.

Povestea lui incepe in secolul al XIV-lea (nu se stie exact anul), atunci cand mai multi barbati trecuti de varsta a doua ar fi gasit piatra intr-o mina de langa raul Godavari. Prima atestare documentare insa asupra acestui diamant s-a facut in autobiografia primului rege mongol Babur (sau Baber) (1526 – 1530). Sultanul dinastiei mongole l-ar fi furat dupa batalia de la Panipat, in care l-a infrant pe „adversarul” sau Raja Vijramaditya, lasandu-l pe acesta fara comori si declansand totodata blestemul diamantului Koh-i-Noor.

Atat sultanul intemeietor al Imperiului Mogul, cat si predecesorii sai au avut murit apoi in conditii stranii. Se spune ca dupa ce fiul sau, Humayan, s-a imbolnavit de o boala incurabila, Babur s-ar fi rugat la divinitate sa-i crute fiul. Humayan s-a facut bine, dar tatal sau a murit inexplicabil la doar 47 de ani. Moartea sa inexplicabila inca este discutata de catre istorici.

Diamantul Koh-i-Noor,ce cantarea 186 de carate a ajuns asadar in proprietatea lui Humayan. Era atat de valoros ca se spune ca din banii luati de el, s-ar fi hranit intreaga populatie a globului timp de jumatate de zi. La cativa ani distanta, armata lui Humayan este infranta de o armata de 3 ori mai mica, insa el reuseste sa scape, fugind la Teheran, la aliatul sau, printul Persiei, Shah Tamasp. Shah se ofera sa-l ajute sa-si recucereasca imperiul in schimbul pietrei pretioase. Acest lucru s-a si intamplat, confirmand vorba ca cine are diamantul Kah-i-Noor, ori va stapani lumea, ori va fi blestemat. In 1555, cu ajutorul printului persan ce i-a oferit o armata de 12.000 de oameni, reuseste sa-si recucereasca imperiul, insa ofera definitiv la schimb „muntele de lumina”.

Timp de un deceniu, nu se mai stie nimic de faimoasa bijuterie, aparand in 1665 ca fiind in proprietatea regelui mongol Aurangzeb, ultimul mare imparat din dinastia Mughal, care reuseste sa extinda teritorial imperiul. Dupa moartea sa, diamantul ramane la Delhi, in proprietatea renumitei dinastii.

In anul 1739, imparatul Nadir al Iranului, cucereste si jefuieste Delhi, luand cu el si pretioasa bijuterie. Blestemul diamantului Kah-i-Noor s-a abatut astfel asupra lui, seful garzilor sale omorandu-l in somn. Apoi, timp de 3 generatii, bijuteria s-a aflat in Afganistan, acolo unde a provocat numeroase tragedii. In batalia aceasta acuta pentru castigarea diamantului, primul imparat afgan ce-l detine este orbit de propriul frate, care dupa moartea sa preia si tronul si bogatiile. Lacomia i-a adus insa si acestuia moartea, fiind pus cu picioarele pe carbuni incinsi pentru a dezvalui unde este diamantul.

Ajuns inapoi in India, diamantul este oferit Reginei Victoria, in anul 1850. Se spune insa ca regina nu l-ar fi atins niciodata, de teama blestemului ce putea sa se abata asupra ei. In cele din urma insa, diamantul Koh-i-Noor a fost montat pe coroana Reginei Elisabeta, ultima care l-a purtat.

Coroana Regala Britanica incrustata cu diamantul Koh-i-Noor

In prezent, cel mai faimos indian se afla in proprietatea familiei regale Windsor si urmeaza sa fie purtat chiar de ducesa de Cambridge, Kate Middleton.

Istoria marilor diamante II – Diamantul “Beau Sancy”

Posted on 9 April 20158 April 2015 by Daniel Ene

Avand in plan sa aduc in atentia voastra toate povestile fascinante ale diamantelor si ale posesorilor lor, azi m-am gandit sa scriu un articol referitor la diamantul Beau Sancy. In anul 2012, nestemata de 34,98 de carate a fost scoasa la licitatie cu un pret de pornire de 2,5 milioane de euro de catre casa Sotheby’s Geneva. Castigatorul nu a dorit sa-si dezvaluie identitatea, insa casa de licitatii a confirmat faptul ca suma platita pentru bijuterie a fost de 5 ori mai mare decat cea evaluativa.

V-am spus toate aceste aspecte pentru ca, evident, imi doresc sa va dezvalui de ce este atat de pretuita aceasta piatra. In primul rand vechimea ii da valoare, exact precum vinului. In al doilea rand, evident, asa cum este clar in cazul fiecarei “comori” este important cine o detine.

Fete regale, ambasadori si marchizi au purtat de-a lungul istoriei de 400 de ani acest diamant. De mentionat este faptul ca initial Beau Sancy avea o greutate de circa 53 de carate, fata de 34, cat a ajuns sa cantareasca in anii contemporaneitatii.

Denumirea diamantului

Voi incepe povestea cu un aspect important, anume acela ca in ciuda numelui frantuzesc, tara de provenienta a diamantului este India. A atras imediat privirile unui diplomat francez de Sancy, Nicolas Harley, care, impresionat de nuanta sa galbuie si forma de para pe care o avea (fatetare cu totul inovativa in acea perioada), a hotarat sa o cumpere de la un bijutier indian din Constantinopol. De atunci, mai precis din 1593, dateaza prima atestare documentara a pietrei pretioase. Numele a fost astfel asociat inevitabil cu primul proprietar, dandu-i-se numele de „marele Sancy” dupa regiunea unde activa ca diplomat Harley.

Nicolas de Sancey – primul proprietar al “pietrei para”

In 1604, bijuteria ii este vanduta lui Henry al IV-lea, ce avea in plan sa-i daruiasca maiestoasa bijuterie de Sancy chiar Caterinei de Medici, drept cadou al mariajului regal. Maria de Medici facea parte din celebra familie De Medici, renumita in intreaga Europa Medievala, pentru eforturile financiare pe care le faceau pentru a sprijini cultura si valorile. Dupa asasinarea lui Henry al IV-lea, Maria este nevoita sa amaneteze diamantul pentru a asigura constructia unei noi armate. Noul posesor al bijuteriei avea sa fie Regele Charles I al Angliei si Irlandei (1625-1649) care l-a daruit de asemenea sotiei sale Maria Henrieta a Frantei.

Din ce puteti observa, diamantul Sancy a fost cadoul cel mai celebru de nunta al familiilor regale, ajungand pe rand, in perioada secolului al XVII-lea cand la regalitatea franceza cand la cea engleza.

Destinatia diamantului a fost adesea nestiuta, iar din acest motiv exista numeroase versiuni ale istoriei bijuteriei „de casa” regala. Se spune ca dupa moartea sa, Henrietta a lasat mostenire diamantul ei preferat, Sancy, casei regale Stewart a Scotiei.

Moneda de schimb intre casele regale

Din prisma conflictelor dese ale perioadei, regii preferau sa vanda bijuteriile, ca mai apoi sa le cumpere, dupa stabilizarea situatiei. Ca sa va faceti o idee, situatia actuala impune ca bancile sa intervina atunci cand moneda nationala scade din diferite motive (razboi sau criza economica).

Asa a fost si cazul casei Stewart, care, aflata intr-un impas economic a decis sa vanda toate comorile regalitatii, care se spune ca nu au mai fost niciodata rascumparate. In 1701 insa, renumita deja piatra pretioasa ia calea imperiului Prusiei, cumparat fiind de regele Ferdinand I si fiind folosit ca piesa componenta a coroanei regelui. Considerat cea mai valoroasa bijuterie a casei regale din Prusia, marele Sancy a stat o lunga perioada in proprietatea germanilor.

Marele Diamant Sancy atragea prin nuantele sale de galben

Dupa acea perioada, numerosi gemologi si istorici sustin variante diferite in ceea ce priveste locatia „pietrei pară”. Unii spun ca Prusia a fost nevoia si ea sa vanda comoara, si ca aceasta ar fi ajuns in mainile reginei Maria Louisa a Spaniei (1790-1792). Ce stim cu siiguranta ca timp de aproape un secol, sclipitoarea piatra s-a aflat in proprietatea casei regale din Germania.

O alta varianta sustine aceeasi detinatie finala a nestematei, anume caa aceasta ar fi luat drumul Spaniei. Istoricii ce sustin aceasta a doua varianta, sunt convinsi ca mineralul s-a perindat pe ruta Anglia-Franta, ajungand de la Maria Henrietta, prin intermediul casei Stewart, chiar la Maria Antoaneta.

Nu putem nega importanta ce i-a fost data acestei bijuterii, cum nu putem nega nici pasiunea Mariei Antoaneta pentru orice mare diamant ce aparea in Europa. Dupa 1800 insa, au mai aparut diamante de acest tip pe „batranul continent”, si destinatia primului a ramas incerca.

Cel mai probabil, prima varianta, in care diamantul original s-a transmis pe calea mostenirii in Prusia este cea mai viabila, avand in vedere ca, fostul detinator al diamantului, cel care l-a si scos la licitatie in 2012, ar fi fost un stra-stra-nepot al regelui Wilhelm al II-lea, ultimul Kaiser al Germaniei (1888-1918).

Wilhelm al II-lea, ultimul rege german ce avea in proprietate diamantul Sancy

Trecand prin mainile a 4 case regale din Europa, Marele Diamant Sancy, a fost mereu considerat „slabiciunea” cancelariilor occidentale in toata perioada in care s-a aflat in posesia lor, chiar si pana in prezent, daca e sa luam in calcul pretul pe care a fost vandut.

Este a doua poveste din seria istoriei marilor diamante. Vor urma si altele, cu siguranta.

Istoria marilor diamante: Diamantul “Regent”

Posted on 8 April 20158 April 2015 by Daniel Ene

Din seria “Istoria marilor diamante” – povesti stranii despre diamante, etapa asta voi scrie despre Diamantul Regent, cunoscut mai ales dupa ce unul dintre proprietarii sai a fost renumitul comandant militar al Frantei, Napoleon Bonaparte. Pentru ca inevitabil, unul dintre factorii care da valoare diamantului il reprezinta proprietarii. Cu cat cel care detine bijuteria este mai cunoscut, cu atat aceasta este mai insemnata si mai pretioasa.

In jurul dimantului s-au construit si purtat povesti tumultoase, in toate cercurile regale si prin toate mainile proprietarilor excentrici prin care a trecut. Povestea a pornit la inceputul anilor 1700, atunci cand se spune ca un sclav ce lucra la o mina din India ar fi gasit un diamant de o stralucire nemaivazuta. Intuind valoarea pe care ar putea-o avea mineralul si faptul ca l-ar putea elibera din „pestera diamantelor”, acesta a hotarat sa-l ascunda sub un bandaj de pe corp si sa incerce „evadarea”. S-a rugat asadar de un capitan de vas sa-l ajute sa scape, ducand-ul in alta tara. In schimb, marinarul ar fi urmat sa primeasca pretioasa bijuterie.

Noul diamant “Regent” a preluat numele proprietarului sau – Pitt

Acesta a acceptat, dar imediat ce schimbul a fost facut, navigatorul englez l-a aruncat pe sclav peste bord. Apoi, ramas in posesia bijuteriei, a hotarat sa o vanda catre primul sau proprietar celebru, Thomas Pitt, conducatorul cetatii St. George de langa Mumbay, care se spune ca ar fi dat pe atunci aproximativ 25.000 de lire (bani care cu siguranta s-ar fi tradus azi in sute sau chiar milioane). Suma obtinuta din vanzarea diamantului se spune ca ar fi cheltuit-o pentru a-si satisface placerile trupesti, iar odata ramas fara bani s-ar fi sinucis.

In tot acest timp, detinatorul diamantului Pitt ar fi comandat slefuirea lui, avand in plan la randul sau sa vanda diamantul, de data aceasta cu o suma substantial mai mare. De la greutatea initiala de 410 carate, prin slefuire piatra urma sa piarda peste 50% din greutate.

Slefuirea pietrei a durat doi ani, deoarece guvernatorul ceruse ca mineralul sa semene cu o perna. Diamantul personalizat a preluat astfel un nume, diamantul Pitt. Sunteti curiosi de unde vine numele de Regent? De la faptul ca ar fi trecut prin cele mai multe maini cu „sange albastru” dintre toate bijuteriile din lume. Deci banuiti care a fost destinatia finala, nu? Evident, o fața regala, in persoana ducelui de Orleans, ce-l cumparase special pentru a-l darui regelui Ludovic al XV-lea. Bijuteria a fost folosita la faurirea coroanei celui ce avea sa fie declarat „cel mai iubit” rege al Frantei si care va domni peste 50 de ani, intre 1722-1775. Se spune ca aceasta coroana ar fi fost purtata si de celebra Maria Antoaneta. Suma pe care guvernatorul din India a primit-o a meritat efortul slefuirii: aproape 4 milioane de franci.

Napoleon Bonaparte a folosit diamantul pentru faimoasa sa sabie

In timpul escaladarii conflictelor din perioada Revolutiei Franceze, 1792, bijuteriile Coroanei au fost furate. Neobisnuit a fost faptul ca o scrisoare lasata anonima la Palat specifica exact locul unde se aflau o parte dintre nestemate. In final ele au fost recuperate dintr-un loc subteran de pe strada Champ-Elysees. De aici incepe povestea si mai interesanta a diamantului Regent. Inainte de a deveni Consul al Frantei (1799-1804), Napoleon a hotarat sa amaneteze o parte dintre comorile Republicii, motivand ca are nevoie de bani pentru armata. Printre comori se afla si diamantul cu pricina, vandut unui bancher din Berlin. Dupa ce a reusit lovitura de stat din 1799, Napoleon a rascumparat comoara si a folosit chiar „Regentul” pe care l-a pus la manerul sabiei sale.

Napoleon si sabia sa cu diamant Regent

Imediat dupa ce marele comandant al Frantei a fost condamnat la exil, acesta a lasat „pe mainile” sotiei sale, Marie Louise, Ducesa de Austria, comorile Frantei. Aceasta s-a mutat inapoi in Austria, iar diamantul familiilor regale a ajuns la regele Francis I al Austriei, care l-a restituit Frantei.

Regentul a fost apreciat si purtat peste tot si de catre Carol al X-lea, ce i-a urmat lui Napoleon la conducere. Acesta a decis insa sa fuga cu el atunci cand s-a refugiat, dar o unitate militara l-a gasit si a trimis diamantul inapoi in capitala.

Diamantul a fost considerat extrem de valoros si de catre urmasul pe tron al lui Carol al X-lea, Napoleon al III-lea (1848-1852), nepot de frate al marelui Napoleon, ce l-a daruit sotiei sale. Aceasta l-a ferit din mainile dusmanilor, ce in acea perioada pusesera stapanire pe o mare parte a comorii franceze.

In anul 1886, o mare parte a tezaurului Frantei a fost vandut din cauza datoriilor enorme pe care le inregistra tara. Regentul insa a fost pastrat in patrimoniul de stat si a fost expus la muzeul Luvru pana in cel de-al doilea razboi mondial, cand armata germana a cucerit Parisul.

Coroana Franceza si diamantul Regent

Diamantul a fost atunci ascuns de nemti si expus cativa ani mai tarziu in acelasi loc. Astazi se gaseste la muzeul Apollon din cadrul aceluiasi muzeu celebru.

Asadar, consider ca povestea diamantului Regent a coincis cu cea mai tumultoasa perioada din istoria Frantei, trecand treptat prin mana tuturor conducatorilor Frantei din secolul al XIX-lea si fiind apreciat asa cum niciodata casa regala din „hexagon” n-a mai apreciat vreunul.

Blestemul diamantului Hope

Posted on 3 April 2015 by Daniel Ene

Dintotdeauna pietrelor pretioase le-au fost atribuite puteri vindecatoare sau magice, ori au fost asociate cu anumite aspecte ale vietii spirituale. Asta deoarece oamenilor din evul mediu, le era imposibil sa-si explice fenomene naturale, spirituale sau cotidiene. Din acest motiv s-au creat superstitii care dateaza de mii de ani. In zilele noastre, spunem ca orice forma de superstitie este o incercare de a a te eluda de responsabilitati.

Oamenii au vazut mereu in pietrele pretioase obiecte ale superstitiilor. Forma, culoarea sau important ce le era oferita si mai ales faptul ca nu erau accesibile tuturor, ii face ape oameni sa creada ca ele au puteri divine. Este astfel de inteles de ce, mii de ani, nobilii si nu numai, s-au folosit de pietre pretioase ca amulet sau talismane.

Astazi va voi spune povestea celui mai valoros diamant din lume, dar sic el mai controversat – diamantul albastru sau HOPE. Aceasta bijuterie atat de ravnita in toata lumea, a dat mereu motive superstiosilor sa o considere blestemata, avand in vedere tragediile care s-au abatut asupra posesorilor pietrei albastre.

Diamantul HOPE la Muzeul din Washington DC

De valoarea sa nu s-au putut bucura proprietarii, superstiosii considerand ca este un diamant “de neatins” si care pedepseste “lacomia”.

Diamantul Hope a fost descoperit in 1642 de catre bijutierul francez Jean Baptiste Tavernier, in mina Golconda din India. Era putin atipic pentru un diamant Hope, fiind mult mai lat fata de cum ne este noua prezentat de doua secole incoace. Francezul a cumparat piatra pretioasa pentru o suma modica, aducand-o pe Batranul Continent, Europa. Bijuteria le-a luat rapid ochii nobililor europeni, ajungand sa fie cumparata chiar de catre Casa Regala Franceza, in anul 1668. Nu se stie cat a castigat acesta in urma tranzactiei facute, dar se vorbeste de sume fabuloase, de ordinal zecilor de milioane de dolari (daca ar fi sa cuantificam in bani actuali). Tavernier nu s-a oprit insa aici, pornind in noi expeditii in India, pentru a gasi si alte diamante albastre. Coincidenta sau nu, lacomia i-a adus si moartea, el fiind atacat si omorat de o haita de caini, chiar in apropiere de zona unde gasise valoroasa bijuterie.

Exista numeroase variante despre descoperirea diamantului HOPE. Una dintre ele este sustinuta de superstiosii care cred ca defaptpiatra nu a fost gasita intr-o mina, ci ca defapt ar fi fost gasita pentru prima oara de un preot intr-un temple al zeitei hinduse Sita, zeita bogatiei, o zeitate cunoscuta pentru spiritual sau razbunator. Diamantul a mai fost numit si “Ochiul lui Sita”, deoarece se spune ca ar fi tinut loc de ochi in acel templu de unde a fost furat. Se spune ca dupa acel moment, preotul si-ar fi destainuit fapta, adanc cuprins de remuscari. Pentru fapta sa a fost pedepsit si inchis intr-o celula cu 100 de serpi.

Dupa cum vedem, se fac multe presupuneri legate de momentul ce precede intrarea lui in posesia Casei Regale Franceze. Ce este clar insa, este faptul ca, fie si luand in calcul marje marjele mari de eroare ale “povestilor”, diamantul Hope chiar a adus cu sine mai multa suferinta decat viata buna celor care l-au putut avea. Este probabil singurul despre care nu poti spune cu sigurata ca esti norocos ca-l ai. Dar sa continuam din momentul in care el a ajuns in proprietatea francezilor.

Istoria purtarii diamantului Hope la Casa Regala este de asemenea foarte controversata, blestemul pietrei fiind asociat cu unele momente esentiale din istoria Frantei. Mai intai, primul purtator, Ludovic al XIV-lea, a fost dezaprobat si blestemat de francezi din cauza saraciei in care-i adusese, desi monarhia cheltuia sume colosale pentru bunul plac. Apoi, bijuteria a revenit succesorului sau, Ludovic al XVI si Mariei Antoaneta, ambii condamnati la moarte prin ghilotinare, in 1793. Tot in acea perioada, diamantul, purtat uneori si de amanta regelui Ludovic al XVI-lea, i-a adus si acesteia un sfarsit infiorator. Refuzand sa depuna marturie impotriva regelui, Lamballe a fost data multimii, care a abuzat-o si omorat-o. Apoi, i-a fost taiat capul si expus public, oamenii fiind indemnati sa cinsteasca pentru caderea monarhiei.

O lunga perioada dupa condamnarea la moarte a regelui francez, nu s-a mai mai auzit nimic despre diamantul albastru si nici nu s-a mai vazut vreunul, pana cand el a fost observat unul asemanator la gatul reginei Spaniei, Mariei Louisa. Superstiile se respecta si in acest caz, regina fiind exilata si murind mai apoi de cancer la san. Inainte de a muri, ea i-a dat diamantul unui bijutier olandez, pentru a-I face o noua setare. Insa aura de lacomie din jurul pietrei albastre a cuprins si familia lui Wilhellm Falls. Bijuteria a fost furata de catre fiul sau si vanduta casei Regale Engleze. Dupa ce a vandut diamantul, fiul bijutierului s-a sinucis, cuprins de remuscari.

Abia la inceputul secolului al XIX-lea bijuteria albastra a primit numele de HOPE, pe care-l poarta pana astazi. Numele provine de la unul dintre proprietarii celebrii, bancherul Henry Philip Hope, care o cumparase pentru a i-o darui fiului sau. Deloc legenda este faptul ca, coincidenta sau nu, la o zi dupa ce l-a primit a fost impuscat la o partida de vanatoare si i-a fost amputat un picior. Povestea spune ca in doar cativa ani, el a ajuns falit, fiind nevoit sa “scape” de diamant.

De-a lungul timpului, numeroase persoane cu functii au intrat in posesia diamantului. O intamplare nefericita, care este cat se poate de reala, este cea in care sultanul Hamid Abdul al II-lea, care a domnit peste 33 de ani in Imperiul Otoman, a fost dat jos de pe tron la doar jumatate de an dupa ce a cumparat diamantul Hope, in urma unei revolte a populatiei.

Ulteorior, diamantul a ajuns la bijutierul celebru Pierre Cartier, care l-a vandut la randul sau miliardarului Edward Beal McLean, in anul 1912. Ghinioanele s-au tinut lant de familia americanului, murindu-i mama, apoi cei doi fii, unul intr-un accident rutier, altul sinucigandu-se.

Sotia miliardarului Mc Lean purtand diamantul HOPE

In cele din urma, avocatul familiei a vandut bijuterie altui miliardar, care a donat-o in final Muzeului Smithsonian din Washington, in 1958. Piatra se afla si acum in acest loc, stand la loc sigur de toti proprietarii atinsi de blestemul ei.

Numeroase persoane importante au pus mana de-a lungul timpului pe piatra blestemata, fiind atrasi definitiv de aspectul, valoare si statutul pe care ti-l dadea. Clar este ca in spatele ghinionului adus, nu poate fi intotdeauna numai o superstitie. Dovada este faptul ca el nu a mai fost “dorit” de altcineva, cel putin nu in mod oficial, dup ace a ajuns la muzeul din Washington DC.